1374 (1385?),prima atestare documentara a robiei  rromilor pe teritoriul romanesc (Dan I Voievod daruieste ctitoriei sale,  minastirea Vodita, "40 de lautari") 
1570, prima atestare a vinzarii de robi lautari ("Tampla lautar, Stanciu lautar si Rustea lautar")
1748, Maria Tereza recunoaste, prin statut, breasla laurarilor
Lăutăria este  meseria de muzicant popular angajat cu plată pentru a  cânta la diverse ocazii  comunitare, meseria remunerată din care  muzicantul îşi asigură existenţa sa şi  a familiei. 
Consacrarea  lăutăriei ca meserie muzicală profesională a parcurs un  drum social, istoric şi  cultural diferit de la o zonă la alta, în  relaţie directă cu evoluţia  societăţii melomane de sat şi de curte, cu  dezvoltarea urbanismului şi cu  emanciparea culturală din cele trei  provincii româneşti, iar după Unire, din  România mare.
Procesul de  profesionalizare muzicală este legat de instrumentele  folosite de muzicanţi, de  perfecţionarea tehnicii instrumentale, de  trecerea de la repertoriul vocal de  sat la cel instrumental de  virtuozitate, de emanciparea repertoriului prin  adaptarea ofertei  muzicale la cererea clientelei, pentru câştig material bun.
În zilele noastre,  meseria de lăutar sau muzicant este recunoscuta  şi autorizată oficial, fiind o  profesie onorabilă, cu vechime istorică  şi cu viitor.
Lăutăria a început  să prindă cheag în feudalism, prin secolele al  XV-lea şi al XVI-lea, mai ales  în Moldova şi în Ţara Românească în  viaţa de petreceri de la curţile domneşti  şi boiereşti. Cuvântul taraf,  de origine turcă, însemna, în divanul domnesc, un  grup de oameni   legat de interese comune.
Curţile domneşti şi  boiereşti aveau, încă din secolele al XV-lea şi al  XVI-lea, muzicieni angajaţi  cu diverse atribuţii şi pentru protocolul  distracţiei. Ei proveneau din rândul  românilor liberi care cântau bine  la un instrument muzical şi din străinătate,  dar şi din rândul  ţiganilor robi.
Trebuie să remarc  faptul că deja în secolul al XVII-lea denumirea de  lăutar se atribuia oricărui  muzicant instrumentist care cânta după  ureche indiferent de instrumentul  muzical la care cânta, lăutăria  desemnând meseria lăutarilor. Ulterior,  termenul lăutar a fost adoptat  în toată ţara.  
 

 
